Este o tulburare de refracție a ochiului, caracterizată prin faptul că, după traversarea sistemului de lentile oculare (corneea și cristalinul), imaginea obiectului privit nu se mai formează într-un singur punct focal clar, ci în mai multe focare liniare sau neregulate.
Cu alte cuvinte, puterea de refracție a ochiului diferă de la un meridian la altul, iar imaginea proiectată pe retină capătă o formă eliptică, în loc să fie un punct precis.

Cataracta este o afecțiune oculară caracterizată prin opacifierea cristalinului, ceea ce determină o scădere progresivă a acuității vizuale, până la pierderea parțială sau totală a vederii.
Tratamentul este exclusiv chirurgical, constând în îndepărtarea cristalinului opacifiat și înlocuirea acestuia cu un implant artificial. Intervenția are o durată de aproximativ 10–15 minute, iar în majoritatea cazurilor, vederea este restabilită complet.

Conjunctivita este o inflamație a membranei transparente numite conjunctivă, care tapetează fața internă a pleoapelor și se întinde până la marginea corneei.
Afecțiunea se manifestă prin înroșirea ochilor, senzație de corp străin („nisip în ochi”), mâncărime, secreții oculare ce pot forma cruste în timpul nopții, vedere încețoșată și fotofobie (sensibilitate crescută la lumină).

Dezlipirea de retină este o afecțiune oculară severă, determinată de separarea retinei de stratul său subiacent, ca urmare a pătrunderii lichidului vitros în spațiul subretinian.
Această patologie poate fi provocată de traumatisme oculare (contuzii sau plăgi), dar și de procese tumorale ori inflamatorii. Factorii de risc includ miopia forte, afakia (absența cristalinului), vârsta înaintată și antecedentele familiale de dezlipire de retină.
Printre semnele premonitorii se numără: percepția de muştiţe zburătoare sau puncte luminoase albăstrui, cauzate de pierderea aderenței normale a corpului vitros la retină; apariția fulgerelor luminoase fixe, determinate de tracțiunea exercitată asupra retinei; precum și senzația unei „ploi de funingine”, produsă de o hemoragie retiniană.
În momentul dezlipirii efective, pacientul poate avea impresia că o „pânză neagră” acoperă parțial câmpul vizual. Scăderea acuității vizuale indică afectarea maculei, regiunea centrală a retinei responsabilă de vederea clară și precisă.

Glaucomul congenital este o afecțiune oculară severă, reprezentând una dintre principalele cauze de orbire în rândul copiilor.
Această boală se clasifică în două forme principale:

• Glaucom infantil, care se manifestă în jurul vârstei de 3–4 ani;
• Glaucom juvenil, care apare după vârsta de 10 ani.

Cea mai frecventă formă clinică este buftalmia, caracterizată prin mărirea globului ocular, în special la nivelul segmentului anterior. În cazurile în care presiunea intraoculară nu este foarte crescută, ca urmare a unei obstrucții parțiale a unghiului camerular, buftalmia poate fi absentă sau discretă. Afecțiunea este de obicei bilaterală, însă poate prezenta o evoluție asimetrică.
Manifestările clinice includ: lacrimare excesivă, fotofobie accentuată (sugarul își ascunde fața pentru a evita lumina), congestie conjunctivală și dureri oculare intense, care determină agitație, plâns frecvent și pierderea apetitului.
La nou-născuți și la copiii cu vârsta sub un an, fotofobia constituie un semn de alarmă important, sugerând posibilitatea unui glaucom congenital și impunând evaluare oftalmologică de urgență.

Ametropiile reprezintă afecțiuni ale ochiului caracterizate printr-un deficit al puterii de refracție, care determină scăderea acuității vizuale. Această scădere este, însă, corectabilă prin utilizarea de dioptrii, în special la copii.
Principalele tipuri de ametropii sunt:

• Miopia – dificultatea de a vedea clar obiectele aflate la distanță;
• Hipermetropia – dificultatea de a vedea clar obiectele apropiate;
• Astigmatismul – deformarea imaginii cauzată de puterea de refracție diferită pe meridiane.